Roger Federer a fost eliminat de Juan-Martin Del Potro de la US Open! Elvețianul a ratat întâlnirea în premieră cu Nadal la turneul american

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul elvețian Roger Federer, cap de serie numărul 3 și locul 3 ATP, a fost eliminat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la US Open, ultimul Grand Slam al anului, după ce a fost învins, scor 5-7, 6-3, 6-7 (8), 4-6, de argentinianul Juan-Martin Del Potro, favoritul 24 și locul 28 ATP.

Del Potro îl va întâlni în semifinale pe spaniolul Rafael Nadal, principalul favorit al competiției și locul 1 ATP, care s-a impus, scor 6-1, 6-2, 6-2, în fața rusului Andrei Rublev, locul 53 ATP.

De altfel, Federer și Nadal nu s-au întâlnit niciodată la US Open și nu o vor face nici în acest an. În urma eliminării lui Federer, spaniolul își va păstra poziția de lider mondial și la finalul celui de-al patrulea Grand Slam al anului.

În cealaltă semifinală se vor întâlni sud-africanul Kevin Anderson, cap de serie numărul 28 și locul 32 ATP, și spaniolul Pablo Carreno-Busta, al 12-lea favorit și numărul 19 mondial.

Prezența în semifinalele probei masculine de simplu de la US Open este premiată cu 920.000 de dolari și 720 de puncte ATP. Calificarea în finală este recompensată cu 1.825.000 de dolari și 1.200 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Interdicție pentru stăpânii de câini sau pisici. Toată lumea trebuie să respecte regulile

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×